Ingeri si pietre 71

                       Inauntrul meu, inauntrul tau, inauntrul nostru, se afla izvoarele care hranesc oceanul lumii. Unul da apa limpede, altul tulbure, altul rece, un altul calaie, dar de la fiecare fura viata acei stropi care-i pregatesc spectacolul. Doar pe noi ne vror educatorii, in banca noastra, cuminti, atenti, cu note maxime, inchisi in uniforma mortii sociale.

                      Toti suntem singuri. Prietenia e doar o forma de singuratate pe care vrei sa o impartasesti cu altul, e un cantec launtric pe care nu mai suporti sa il asculti numai tu si te lauzi ca il daruiesti. Suntem singuri nu pentru ca suntem rai sau buni, ci pentru ca suntem unici si atunci cand mirosim un trandafir altceva primeste fiecare din mireasma lui.

                      Doi ingeri pazesc timpul. Unul ti-l daruieste…ca sa-ti fie indestulator pentru drum. Celalalt ti-l ia inapoi cand vede ca risipa e prea mare. Deasupra lor nu sta decat iscusinta ta de a sti cum sa mai iei de la primul cand mai ai nevoie, dar fara sa-l dezamagesti cumva pe celalalt…

                     Uneori ai vrea ca viata sa incremeneasca in acea clipa si-n acel loc, sa nu mai existe maine,poimaine, candva…Simti atunci ca ai tot ce-ti poti dori de la destin si tot ce ar urma sa se intample ar risipi doar, bogatia si lumina acelei clipe…

                     Cat timp, cat chin, cata istorie, risipite cu toate pe iluzia gloriei…Ce boala ciudata ne-a prins pe toti, de la soldat la general, sa transformam intr-un razboi penibil imperiul de pace si lumina al trecerii…Ce boala ciudata sa numim in termeni militari dansul si roua si vantul...

                     Se intampla sa fie un timp pentru culesul fiecarui rod; in copilarie culegi roadele jocului si ale inocentei, mai tarziu, fructul mistuitor al indoielilor si ispitei. In puterea zilei te indestulezi cu resturile de la cantina stapanilor si spre seara in amurg iti e indeajuns doar sa-ti amintesti de vremea recoltelor apuse. Cand si cand mai gasesti poame dintr-o iubire fara inceput si fara sfarsit, la care destinul te-a ancorat pentru o clipa si rodul acelei clipe a trait, in locul tau, fara sa-ti spuna, o viata intreaga…

Din volumul: "Ingeri si pietre", 2008 -. Adrian Manolache