Intrebarea 

4 octombrie 2011

                              Se apleaca tacut pe sub bolta rece a destinului, rece si nerabdatoare ca o sageata abia pornita din arc, se apleaca fara sa sovaie, dar nu din slugarnicie sau neputinta. Parca ar vrea sa cuprinda si mai mult din povara mea, sa ma elibereze din ceva nedeslusit, sa ma apere de otrava care hraneste moartea si suferinta.

                              In clipele acestea mi-e teama sa-i vorbesc, sa nu se risipeasca aidoma unei umbre despre care brusc nu mai sti nimic... Si, tot asa, nevorbindu-i, el se apleaca si mai mult din si mai multa putere, desenand cu atata ardoare intr-o geometrie a disperarii si desertaciunii fructul care transcende disperarea si desertaciunea...

                              Iar eu, ramas la fel de singur, asteptandu-l parca sa dispara, sa ma desfaca din vraja, sa pornesc o truda asemeni lui, dar altminteri, si fara sa stiu cum si in adancul acelei trude, tot el continua sa lucreze si sa ma apere.