Suspendat intre intamplare si destin
Eu nu cred ca are sens nicio secunda din viata mea, desi cu totii ne imaginam ca exista un scop si un destin care lucreaza in fiecare. Nu cred ca un om sau, chiar, o lume intreaga poate sa starneasca ceva in profunzimea existentei care sa o schimbe sau care sa conteze si care sa nu fi fost deja acolo.
Atunci, daca toata truda noastra nu poate sa intemeieze decat ceva care deja este pregatit, ce sens au intrebarile, disperarile, efortul, viata, moartea...? Ce ma tine aici, orgoliul ca as putea gasi vreun sens acolo unde nu e niciunul? Iluzia ca se poate pregati ceva in viata care sa nu fie in pantecul ei de la inceput? Teama ca gresesc si totul nu e decat o intamplare infinita?
Nu e nimic mai trist incat nici tristetea sa nu te mai atinga. Sa locuiesti in viata doar acea parte crepusculara care te aseaza la egala distanta de toate lucrurile. Si sa te rogi, sa nu pierzi si ultimile amintiri care te leaga de ceva anume.
14 octombrie 2011, Adrian Manolache
| Next > |
|---|